Percheziții la contrabandiștii de țigări din Timiș și Bihor! Tutunul ilegal era vândut în magazine

În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Timișoara, polițiști din Timiș și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat 12 percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.

Descinderile au loc în județele Timiș, la șapte persoane, și Bihor, la cinci persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2017, bănuiții, unii dintre aceștia având calitatea de reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracțional constând în eludarea obligațiilor fiscale, bazat pe comercializarea produselor din tutun, fără ca acestea să fie supuse marcării și fără a fi achitate accizele aferente acestor operațiuni, prejudiciind în acest fel bugetul de stat.

Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și al jandarmilor.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *