Peste 2.000 de cazuri de rujeolă, confirmate în România

Peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în România de la izbucnirea epidemiei, fiind înregistrate 13 decese, un al 14-lea deces posibil datorat acestei boli se află în curs de confirmare, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Potrivit raportului întocmit de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), publicat joi, 12 ianuarie, datele pe ultima săptămână arată că în România au fost confirmate 2.165 de cazuri de rujeolă, din care 13 decese.

Cinci dintre cei decedaţi sunt din judeţul Arad, trei din judeţul Timiş, trei din judeţul Dolj, un caz la Caraş-Severin şi un caz în Capitală, se mai arată în raportul publicat joi. În document se arată că un al 14-lea deces posibil datorat rujeolei se află în curs de confirmare/infirmare, în judeţul Timiş.

Cele peste 2.000 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în 34 de judeţe, cele mai multe, 509, în judeţul Arad.

Al 14-lea deces posibil deces din cauza rujeolei este al unui bebeluş de opt luni care a murit luni seară la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara.

“Este un băieţel de opt luni care a murit luni seara. Era internat la noi cu suspiciune de rujeolă, iar serologia a fost echivocă, adică nici da, nici nu. Nu s-a putut confirma ca fiind rujeolă. Pentru a afla asta, se va face necropsia mâine (miercuri -n.r.) şi analizele vor fi trimise la Bucureşti pentru a determina dacă sunt viruşi în plămâni. Copilul era suspect de rujeolă şi a murit din cauza unei insuficienţe respiratorii şi a unei complicaţii pulmonare, fiind un pacient internat de trei săptămâni şi ţinut pe ventilaţie mecanică până ieri, când a decedat”, a spus medicul Virgil Musta,purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

sursa: zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *