Peste 200 de funcţionari din Timişoara, Lugoj şi 13 comune timişene sunt în grevă japoneză

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) organizează grevă japoneză pe durata întregului program de lucru. Această formă de protest face parte din programul de acţiuni comune stabilite cu celelalte federaţii din administraţia publică, având în vedere nemulţimirile legate de legea salarizării. Pe durata întregii zile, salariaţii vor purta banderolă albă, în semn de protest, dar vor desfăşura activitate în condiţii normale. Următoarea acţiune la care vor recurge sindicaliştii este organizarea, în Bucureşti, a unui miting, în cursul săptămânii viitoare.

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, la care sunt afiliaţi şi funcţionarii din Lugoj şi din mai multe commune din judeţ a intrat în grevă japoneză, joi, 25 mai. Tiberiu Negrei, preşedintele sindicatului a transmis ziarului Cetăţeanul lista cu primăriile în care joi angajaţii sunt în grevă. În total este vorba 224 de persoane, care lucrează în primăriile din Timişoarei, Lugojului şi încă 13 comune: Bara, Birda, Cenei, Coșteiu, Dumbrăviţa, Ghilad, Pădureni, Peciu Nou, Remetea Mare, Săcălaz, Tomnatic, Valcani şi Variaș.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *