Poate demara licitația pentru lărgirea drumului Timișoara – Moșnița Nouă

Șoferii care fac zilnic naveta între Timișoara și Moșnița Nouă primesc o veste bună. Proiectul de modernizare a drumului județean 592 a primit autorizația de construire, așadar poate începe licitația pentru găsirea unui constructor. Lucrarea, cu o valoare estimată de 34.000.000 lei, urmează să intre în licitație în termen de o lună. Obiectivul este lărgirea la 4 benzi a puțin peste 4 kilometri de drum. Fondurile necesare sunt asigurate din bugetul Consiliului Județean, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL.

„Depunem toate eforturile pentru a se putea lucra la drum încă din acest an. În lipsa unor contestații, vom avea constructor desemnat în câteva luni. Știm că răbdarea oamenilor este limitată, pe bună dreptate. Acest drum trebuia să fie lărgit acum mulți ani. Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să lucrăm la turație maximă și să dăm drumul la cât mai multe lucrări importante pentru timișeni”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Vor fi realizate sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul. În plus, vor fi plantați peste 1000 de arbori și se vor amenaja accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului. De asemenea, lucrarea prevede atât alveole pentru staționarea autovehiculelor, cât și stații pentru transportul în comun.
sursa:banatulazi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *