Poliția de frontieră, în ALERTĂ: zeci de migranți au fost depistați încercând să intre în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, joi dimineață, cinci grupuri formate din 51 de persoane, cetăţeni din Siria, Irak, Afganistan şi Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat pe direcţia localităţilor de frontieră Gherman, Gaiu Mic şi Jamu Mare, la intervale diferite de timp, patru grupuri de persoane, formate din 46 de cetăţeni străini, care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră  pentru cercetări.

În cadrul verificărilor s-a stabilit că grupurile erau constituite din 22 bărbaţi, 11femei şi 13 minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani, iar minorii cu varste între un an şi 17 ani.

Migranți au declarat că sunt cetăţeni din Afganistan (7), Pakistan (9), Siria(2) şi din Irak (28). Aceştia au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au prins, în apropierea localităţii de frontieră Grădinari, 5 cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

Astfel, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetateni sirieni, toti barbati cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

sursa: realitatea.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *