Politist de la IPJ Timis retinut de DGA dupa ce a intermediat solutionarea unui dosar penal

Flagrant, luni, la sediul IPJ Timiș. Un agent de poliție angajat al instituției a fost prins în flagrant de cei de la DGA, în timp ce dădea o suma de bani unui tânăr, victimă într-un dosar penal de care se ocupa omul legii. Suma venea de fapt de la cel cercetat în lucrarea penală.

Ofițerii DGA Timiș au descins, luni, în jurul orei 15, la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș.

„În cursul zilei de ieri, 15 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Timiș, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au prins în flagrant un agent de poliție din cadrul I.P.J. Timiș, în timp ce remitea unei persoane denunțătoare în cauză suma de 550 euro (echivalentul a 2.500 de lei), diferența până la 4.600 de lei primiți de la o terță persoană pentru soluționarea unui dosar penal”, transmit reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș.

Agentul de poliție avea în lucru un dosar de agresiune, faptă petrecută înainte de sărbători. Omul legii ar fi intermediat se pare împăcarea dintre cele două părți și, cum victima nu voia să se întâlnească cu agresorul, el a fost cel care i-a dat reclamantului o sumă de bani din partea agresorului pentru ca totul să fie soluționat.

„Ei au vrut să se împace. Nu voia să se întâlnească cu el… i-a lăsat (n.r. banii), nu trebuia să fac, știu că nu trebuia să fac chestia asta”, a susținut polițistul în fața celor de la DGA Timiș.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *