Poliţiştii au intrat peste societăţile lugojene care exploatează ilegal lemnul din păduri

În baza planului comun de acțiune „Scutul Pădurii”, polițiștii din cadrul Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Timiș, au efectuat controale în partiziile aflate în exploatare, pe raza Ocolului Silvic Lugoj.

Astfel, în urma activităților desfășurate, la 2 societăți comerciale de pe raza municipiului Lugoj, au fost aplicate un număr de 3 sancțiuni contravenționale, pentru expedierea, transportul, primirea, depozitarea sau prelucrarea de către deținătorii depozitelor a materialelor lemnoase fără proveniență legală și deținerea de materiale lemnoase fără documente legale, în valoare totală de 8.000 lei.

Polițiștii au procedat la confiscarea cantității totale de 120,36 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 21.085 lei. De asemenea au fost identificați un număr de 46 de arbori prejudiciați în timpul exploatării, fiind calculată o valoare totală a pagubelor de 3585,22 lei.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările comiterii faptelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.