Primăria Lugoj pregătește supraimpozitarea a 59 de lugojeni

Administrația locală a definitivat raportul cu privire la situația terenurilor neîngrijite de pe teritoriul municipiului. Polițiștii locali, care au fost trimiși pe teren pentru identificarea locurilor lăsate în paragină, au întocmit o listă cu 59 de poziții.

Majoritatea proprietăților lăsate în voia sorții sunt situate în Lugojul român, cele mai multe fiind localizate pe strada Timișoarei.

“Am trimis oamenii în teren pentru a face inventarierea terenurilor neîntreținute și insalubre de pe raza orașului și am constatat că avem astfel de cazuri pe aproximativ 20 de străzi din Lugoj. Acesta a fost primul pas, situația fiind repartizată compartimentului tehnic din cadrul Primăriei Lugoj, care va identifica exact pentru fiecare caz în parte proprietarii, ce urmează să fie notificați pentru a-și curăța terenurile de vegetația în exces, deșeuri, în acest sens existând și o hotărâre a Consiliului Local. Pentru a nu exista comentarii vor fi făcute și poze la fața locului”, a spus Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.

Cei luați în vizorul Primăriei au la dispoziție două săptămâni să se conformeze, iar cei care refuză vor suporta sancțiuni aprobate de aleși, fiind propuși pentru supraimpozitare, începând de anul viitor, între 300% și 500%.

Proprietarii care au terenul neîngrijit vor primi 50 de puncte și vor avea un impozit mărit cu 300%, iar cei care au și deșeuri sau gunoaie vor mai primi suplimentar 50 de puncte și vor fi impozitați cu 500% mai mult.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *