Primarul din Gdansk, înjunghiat duminică seară, a murit în spital

Primarul orașului polonez Gdansk, înjunghiat în timpul unui concert de caritate, a murit în spital, anunță presa locală, citată de BBC.

Primarul din Gdansk, înjunghiat duminică seară în timpul unui concert de caritate, a încetat din viață în ciuda eforturilor medicilor.

Luni după-amiază, medicii spitalului din Gdansk precizau că Pawel Adamowicz ”rămâne conectat la aparate și că se află într-o stare foarte gravă, pronosticul privind viaţa şi starea sa de sănătate fiind incert”. Medicul Jerzy Karpinski, citat de AFP, a indicat că primarul, de 53 de ani, a pierdut o ”cantitate imensă” de sânge, ceea ce a dus la hipoxie (o scădere a nivelului de oxigen din sânge).

Înjunghiat în timpul unui concert caritabil, în faţa a mii de spectatori, Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un locuitor de 27 de ani din Gdansk, care tocmai a ieşit din închisoare, unde a stat mai mult de cinci ani pentru jafuri bancare, a fost reţinut imediat. Înainte de a fi arestat, el a declarat că vrea să se răzbune, afirmând că a fost băgat după gratii şi a fost ‘torturat’ de către partidul centrist Platforma Civică (PO, în prezent în opoziţie, aflată la putere la vremea respectivă). Acest partid a sprijinit candidatura lui Adamowicz, în cadrul alegerilor municipale din toamna trecută.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.