Primarul Robu, ADRESĂ pentru premierul Grindeanu

Reguli clare pentru finanţarea echipelor de sport de la bugetele locale şi judeţene – asta îi cere primarul Timişoarei, Nicolae Robu, printr-o adresă trimisă premierului Sorin Grindeanu.
După ce în trecut Curtea de Conturi din Timişoara a blocat finanţarea echipelor de handbal, rugby şi baschet de la bugetul local şi cel judeţean, acum, profitând de faptul că premierul provine din capitala Banatului, Robu cere clarificarea legislaţiei în domeniu. Marea nemulţumire a edilului? Faptul că hotărâri de consiliu local și județean prin care se aprobă finanțări sunt vizate de legalitate de juriști și trec de controlul de legalitate de la Prefectura Timiș însă sunt, peste ani buni, declarate ca ilegale de Curtea de Conturi. Pentru a evita astfel de situaţii pe viitor, Robu a elaborat o serie prevederi care, crede el, ar trebui să apară în lege. „1. Autorităţile locale pot finanţa sportul prin organizaţii non-guvernamentale non-profit, la care ele sunt membri asociaţi.

Finanţarea se poate face prin cotizaţie sau pe proiecte.
2. Veniturile organizaţiei, inclusiv cele provenite din bugete locale pot acoperi orice fel de cheltuieli inerente activităţilor sportive inclusiv cheltuieli salariale, ca şi cheltuieli aferente unor activităţi de natură diversă, conexe activităţilor spotrive, suport pentru acestea, conform hotărârii consiliului de administraţie, consiliului director al organizaţiei şi în limitele cadrului instituit prin hotărâri prealabile ale consiliilor locale sau judeţene implicate. 3. Toate cheltuielile organizaţiilor la care la care autorităţile publice locale sunt membri asociaţi cotizanţi vor fi efectuate în regim de transparenţă şi vor face obiectul unor rapoarte trimestriale aprobate în consiliile locale sau judeţene implicate. 4. Orice prevederi în contradicţie cu cele de mai sus devin nule de drept odată cu intrarea în vigoare a acestora”, se arată în adresa emisă de Robu.

sursa: pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *