Primele victime ale jandarmilor au ajuns la Parchetul Militar. Mulţi au răni vizibile

Parchetul Militar anchetează modul în care Jandarmeria a intervenit la protest și îi va audia pe cei care au avut de suferit. Încă de sâmbătă, zeci de manifestanți au mers la IML pentru certificat medico-legal.

La Parchet au început să sosească primii răniţi în urma intervenţie Jandarmeriei. Oamenii poartă urme vizibile ale violenţelor. De altfel, unul dintre cei 3 răniţi care au ajuns deja aici luni dimineaţă are capul bandajat şi relata cum a ajuns dintr-un manifestant paşnic o victimă a jandarmilor, fiind lovit, potrivit spuselor sale, cu un scut în cap.

Nu este singurul care a venit la Parchetul Militar pentru a depune o plângere penală. Până acum, sunt în jur de 35 de astfel de plângeri. Apelul procurorilor se referă şi la dovezi – înregistrări din timpul intervenţiei în forţă a jandarmilor. Magistraţii vor cere şi din poartea Jandarmeriei documentele privind modul în care s-a ordonat intervenţia, şi în primul rând planul de acţiune, pentru a stabili responsabilităţile în cazul violenţelor din Piaţa Victoriei.

“Este vorba de violenţă legitimă din partea statului”, şi-au justificat sâmbătă dimineaţă acţiunea reprezentanţii Jandarmeriei Române. “Dacă participanţii la manifestaţii erau de bună-credinţă, nu se mai aflau acolo după somaţii. Legea ne permite să ripostăm. Nu putem permite unor grupuri izolate să atace instituţiile fundamentale ale statului să noi să rămânem impasibili”

De asemenea, au fost arestați preventiv duminică seară primii doi bărbați acuzați că au făcut parte din grupul care a lovit-o pe femeia-jandarm la mitingul diasporei de vineri din Piața Victoriei. Polițiștii îi caută și pe ceilalți agresori.

sursa: stirileprotv.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *