Primul ”copil militar al Marii Uniri”, aniversat cu oaspeți ministeriali de la București

În prezența reprezentanților structurilor de conducere ale Armatei Române, la Lugoj a avut loc aniversarea a 100 de ani de la înființarea ”primului copil militar al Marii Uniri”, cum a fost numit Regimentul 90 Infanterie din Lugoj.

Ceremoniile au început vineri 25 ianuarie, la orele 10, la monumentului comemorativ al regimentului, ridicat pe strada Timișoarei în 1994, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la înființare.

După cuvântul de bun venit, rostit de colonelul Ion Teca, comandantul Batalionului 83 Artilerie Mixtă și al Garnizoanei Militare Lugoj, a vorbit generalul de brigadă în retragere, conf. univ. dr. Ovidiu Mircea Mândru.

Vădit emoționat, ultimul comandant al Regimentului 90 Infanterie din Lugoj a menționat că unitatea înființată cu un secol în urmă a participat la desovietizarea Ungariei, luptând împotriva trupelor comuniste conduse de Bela Kuhn și amânând cu trei decenii instalarea comunismului în Estul Europei. La finele celui de-al doilea Război Mondial, la 5 mai 1945, regimentul ajunsese la vest de Capitala Cehiei, Praga.  Generalul Mândru consideră o ”datorie de onoare” evocarea acestor tradiții, pentru generațiile viitoare.

El a mulțumit omului de afaceri lugojean Gabriel Olariu, care a refăcut monumentul de pe str. Timișoarei, colonelului Lucrețiu Epure, care și-a adus contribuția artistică la monumentul inițial precum și celor care au donat bani pentru restaurare.

Consilierul Narcis Bălășoiu a spus că ”este o onoare copleșitoare” participarea sa la eveniment și transmis mesajul ministrului Apărării Naționale, amintind că România, care a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, va găzdui curând reuniunea miniștrilor apărării din statele UE, în anul în care țara noastră aniversează 25 de ani în NATO.

Generalul Nicolae Lupulescu, desemnat ca reprezentant al Marelui Stat Major al Trupelor Terestre, a afirmat că ”Armata Română este o structură performantă și profesionistă, respectată în structurile
Uniunii Europene și în cele euro-atlantice”.

O intervenție interesantă a avut colonelul în rezervă Mircea Cosma, reprezentant al Uniunii ASTRA Sibiu, care a spus: ”Pentru aniversarea celor 100 de ani, mă încearcă un sentiment de bucurie, dar pentru cei 25 de ani pe care îi comemorăm de la desființarea unității, mă încearcă un sentiment de tristețe”.

Primarul Francisc Boldea a vorbit despre manifestările dedicate Marii Uniri, începând cu dezvelirea bustului voievodului Mihai Viteazul în 30 noiembrie anul trecut, iar col. Ion Teca a citit mesajul rectorului Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”.

Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Emanuel Gafița, preotul militar al Garnizoanei Lugojului și de părintele Traian Birăescu, paroh al parohiei Dealul Viilor. Din partea cultelor, au fost prezenți PSS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, monseniorul Angelo Narcis Pop, vicar al Episcopiei de Lugoj și Prea Onoratul părinte Ioan Cerbu, protopopul ortodox al Lugojului.

Alături de fostele cadre ale Regimentului 90 Infanterie, la festivități a fost prezent și veteranul de război, profesorul Nicolae Streian, acum în vârstă de 95 de ani.

Festivitățile s-au încheiat cu depuneri de coroane și parade militare.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.