Prognoza meteo; cum va fi vremea în următoarele zile.

Vineri, 8 iunie

Vremea va fi caldă, deosebit de caldă în regiunile vestice și sudice, dar și instabilă.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului posibil și cu aspect de vijelie și condiții de grindină în zonele de deal și de munte, în vestul, nordul și centrul țării și pe arii restrânse în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor avea valori de la 21…22 de grade pe litoral, până la 32…33 de grade în Banat și în Lunca Dunării.

Sâmbătă, 9 iunie

Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării, dar și instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie în Oltenia, Banat, Transilvania, local în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și pe suprafețe mici în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă pot fi însemnate în sud-vestul teritoriului și la munte. Pe arii restrânse va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral și 33 de grade în Lunca Dunării.

În Capitală, vremea va fi deosebit de caldă. În a două parte a zilei vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere. Dimineață, 16-18 grade și la amiază, în jur de 32 de grade.

Duminică, 10 iunie

Vreme caldă. Se menține instabilitatea atmosferică. În regiunile vestice, nordice, centrale, în zonele montane și submontane, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului, mai ales după-amiază vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial și izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în sudul litoralului și 32 de grade în Lunca Dunării.

Vremea pe regiuni

În regiunile intracarpatice, vreme caldă dar instabilă. Vor fi averse ce pot fi și torențiale, descărcări electrice, izolat vijelii și grindină. 32 de grade maximă termică la Timișoara, 31 la Arad, 26 la Baia Mare, 27 la Cluj Napoca.

În sud, vreme deosebit de caldă cu maxime de 32 de grade la Drobeta, 30 la Rm Vâlcea și Craiova, 31 la Giurgiu și Călărași și 29 la Ploiești și Buzău. Fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi prezente în Oltenia și nordul Munteniei și pe arii restrânse în restul zonei. Izolat pot fi cantități de apă mai însemnate, vijelii și grindină.

În Dobrogea, cer variabil și cald cu maxime de 27 de grade la Tulcea și 23 la Constanța.

Și în Moldova de sud este vreme în general frumoasă dar în jumătatea de nord este instabilă, cu averse, descarcarie electrice, izolat vijelii și grindină. Maximele, și aici mai mari decît cele normale, vor fi în jur de 29-30 de grade.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *