Prognoza meteo pentru 2 noiembrie

Vremea pe 2 noiembrie se răceşte în jumătatea sudică a ţării, iar temperaturile vor fi în media perioadei. Prognoza meteo anunţă însă că în cealaltă jumătate de ţară va fi în continuare foarte cald, cu până la 24 de grade ziua. În Bucureşti vor fi 20 de grade.

NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI

În regiunile estice şi sud-estice cerul va fi noros şi vor fi condiţii de burniţă. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploi slabe, de scurtă durată, vor apărea izolat. Mai ales în a doua parte a nopţii şi cu precădere în zonele depresionare, pe arii restrânse, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste, dar trecător şi la cote mai reduse şi în vest şi în nord. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 16 grade.

Vineri, 2 noiembrie

În vestul, nord-vestul şi centrul ţării vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată, cerul va fi variabil, condiţiile de ploaie reduse, iar dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse, în special în depresiuni, se va forma ceaţă. În restul teritoriului, în condiţiile în care mai ales în prima parte a zilei şi în a doua parte a nopţii cerul va avea înnorări, local va fi ceaţă şi izolat burniţă, abaterea temperaturilor faţă de mediile climatologice specifice datei va fi mai mică faţă de restul ţării, iar în zona litoralului valorile termice se vor situa chiar în jurul celor normale.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, nordul Moldovei şi pe crestele munţilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 1…2 grade în depresiunile intramontane şi 16 grade în Dealurile de Vest. Presiunea atmosferica în regiunile vestice va creşte uşor, iar în restul ţării nu se va schimba în mod notabil faţă de cea de cu o zi înainte; valorile sale vor fi mai mari decât cea normală.

Căldura neobişnuită de toamnă, va rămâne prezentă şi în următoarele zile în unele regiuni, spun specialiştii.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *