Prognoza meteo pentru 3 august; se instalează canicula.

Vremea pe 3 august marchează o schimbare importantă faţă de luna iulie. Prognoza meteo anunţă că ploi mai puţine şi în schimb începe să se instaleze canicula în multe regiuni ale ţării.

NOAPTEA DE JOI SPRE VINERI

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi la începutul nopţii în zona de munte, dar şi în vestul şi sud-vestul ţării unde doar izolat vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, pe crestele montane, dar posibil şi în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 şi 22 de grade.

VINERI, 3 AUGUST

Vremea devine tot mai însorită comparativ cu zilele precedente, cu toate că vor mai fi ploi. Precipitaţii mai importante se vor semnala, dar pe suprafeţe restrânse, în sud-vest şi la munte, şi izolat în vestul României. Potrivit meteorologilor, în aceste zone există posibilitatea de a se produce şi grindină.

În restul ţării vremea va fi frumoasă, cu toate că, după amiaza, încă există posibilitatea de a ploua, temporar şi de foarte scurtă durată. Apar în schimb primele semne de caniculă: conform ANM, indicele temperatură-umezeală va sări uşor de pragul critic de 80 de unităţi ale disconfortului termic, mai ales în zonele de câmpie. Deoccamdată însă, se va întâmpla însă pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, dar în sud-estul ţării ar putea avea intensificări trecătoare.

Temperaturile maxime ale zilei de 3 august vor fi între 26 şi 32 de grade, iar cele minime, din timpul nopţii, între 11 – 23 de grade Celsius. Presiunea atmosferică va avea cote similare celei din ziua de 2 august.

Temperaturi în oraşele României: Arad 31 de grade, Braşov 28 de grade, Buzău 30 de grade, Cluj-Napoca 29 de grade, Constanţa 29 de grade, Iaşi 31 de grade, Ploieşti 32 de grade, Sibiu 29 de grade, Timişoara 31 de grade.

LA MARE

Vremea pe 3 august va fi în general frumoasă pe litoral, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. După-amiaza vor fi şanse reduse pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 30 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25 … 27 de grade.

Temperaturi în staţiunile de pe litoral: Costineşti 29 de grade, Mamaia 29 de grade, Mangalia 28 de grade, Neptun 29 de grade, Vama Veche.

LA MUNTE

Vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul ploilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, după-amiaza şi seara, local în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali şi izolat în restul zonei montane. Variaţii termice vor fi nesemnificative.

Temperaturi în staţiunile de la munte: Ceahlău 17 grade, Păltiniş 22 de grade, Poiana Braşov 24 de grade, Predeal 23 de grade, Rânca 22 de grade, Semenic 20 de grade, Sinaia cota 1500 – 22 de grade, Stâna de Vale 25 de grade.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *