Prognoza meteo pentru 7 septembrie; vreme caldă.

Vremea pe 7 septembrie redevine caldă. Prognoza meteo anunţă restrângerea ploilor şi reinstalarea căldurii. Va fi însă doar temporar, pentru că în weekend sunt anunţate din nou precipitaţii.

Noaptea de joi spre vineri

Va mai ploua slab şi trecător în cursul nopţii, în centru şi extremitatea estică. În rest, precipitaţiile vor fi izolate. Temperaturile vor fi cuprinse între 10 – 18 grade.

Vineri, 7 septembrie

Vremea va fi frumoasă şi va fi cald în cele mai multe regiuni ale ţării. Vor mai fi semnalate şi ploi însoţite de descărcări electrice în special după amiaza, dar pe suprafeţe restrânse din nord, centru şi de la munte. Precipitaţii se pot înregistra cu totul izolat în restul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi zone de câmpie din Oltenia. Maximele sunt între 21 – 31 de grade, iar minimele între 8 – 18 grade Celsius.

Schimbări de vreme în weekend

Starea meteo se va schimba din nou în weekend. Meteorologii anunţă reîntoarcerea ploilor începând de sâmbătă.

La mare

Vineri, vremea e din nou bună pentru plajă. ANM anunţă timp frumps şi încălzire. Cerul va fi variabil şi, totuşi, în nordul litoralului vor mai fi condiţii de ploaia şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Maximele vor urca de la 23 la 27 de grade, iar minimele vor fi între 16 – 18 grade. Apa mării va avea valori între 23 – 25 de grade.

La munte

Vineri, se restrâng ploile, cu toate că local vor mai fi precipitaţii însoţite de descărcări electrice, spre după-amiază. În rest, vremea va fi în general frumoasă, iar temperaturile sunt la aceleaşi valori cu cele din zilele trecute. Vântul va sufla slab şi moderat.

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *