Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Vineri

În Maramureş, nordul Crişanei, precum şi în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în Transilvania, Banat şi Moldova, în special după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe spaţii mici 20…30 l/mp. În restul ţării, manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi posibile doar izolat, dar vremea va fi deosebit de caldă, local caniculară în Câmpia Română şi Podişul Dobrogei, zone în care indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 35 de grade.

Vremea la mare

La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi deosebit de caldă. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 33 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25…27 de grade.

Vremea la munte

La munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă duratã ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente după-amiaza şi seara. Se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe spaţii mici 20…30 l/mp.

Sâmbătă

Vreme deosebit de caldă în majoritatea zonelor țării, local caniculară în sud și în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 și 35 de grade. În special după-amiază, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de munte, local în centrul și în nord-estul țării și pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi condiții de grindină. Indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități local în regiunile sudice și izolat în cele vestice.

Duminică

Vreme caldă pentru această dată în zonele de câmpie și podiș. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 34 de grade. În vest și nord-vest vor fi înnorări temporar accentuate, iar în restul țării, mai frecvent după-amiaza, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, pe arii restrânse, se vor înregistra cantități mai însemnate de apă și vor fi condiții de grindină.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *