Prognoza meteo; vreme călduroasă în toată țara.

Mâine vremea se menține la fel de caldă ca și astăzi, cu maxime de 28-30 de grade Celsius, a transmis meteorologul de serviciu Dinu Mărășoiu.

Meteorologul Dinu Mărășoiu: “Sunt multe grade peste ceea ce ar fi normal în ultima zi de aprilie. Cel mai cald va fi, ca și ieri, în partea de vest și nord-vest a țării, unde vor fi temperaturi și în jur de 29-30 de grade Celsius, asta înseamnă cam 10-11 grade peste ceea ce ar fi normal. În restul țării, deși este foarte cald pentru această dată, nu sunt abateri atât de mari față de mediile multianuale. Putem afirma și pentru mâine, 1 Mai, cam aceleași valori, și miercuri, chiar și o ușoară creștere a temperaturii în București, și anume o maximă estimată mâine la 28 de grade, iar miercuri chiar la 29 de grade. Este influența aerului foarte cald care vine dinspre latitudini sudice, dinspre nordul Africii, nu același lucru se întâmplă în țările vestice – vestul Germaniei, dar mai ales Franța, mare parte din Spania, Marea Britanie și Țările de Jos, unde permanent trec sisteme noroase, sunt multe ploi și temperaturile sunt mult mai mici ca la noi”.

sursa: stiri.tvr.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *