Prognoza meteo; vremea în 17, 18 şi 19 aprilie 2018. Ploi cu descărcări electrice şi cer înnorat în următoarele zile

În noaptea de luni spre marţi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, anunţă ANM. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 13 grade. Izolat va fi ceaţă, în special în sud-estul ţării.

Vremea în 17 aprilie

Marţi, vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în regiunile sud-estice şi estice, unde numai izolat vor fi condiţii să plouă slab, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în restul teritoriului, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului, cu precădere după-amiaza şi noaptea. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă pot atinge 10…15 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 12…15 grade pe litoral şi 25 de grade în nord-vest şi centru, posibil şi în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade. În zonele joase, îndeosebi din sud-est, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.

Presiunea atmosferica va creşte la valori apopiate de cea normală.

Prognoza meteo pentru 18 aprilie 2018

Vremea va deveni apropiată de normal din punct de vedere termic în regiunile estice şi centrale, dar se va menţine caldă în restul teritoriului. Cerul va fi variabil în nord-vestul şi sud-estul extrem al ţării, unde numai izolat vor fi posibile ploi slabe, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în restul teritoriului şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, trecător însoţite de descărcări electrice, iar pe spaţii mici cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 şi 12 grade. În zonele joase, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Presiunea atmosferica nu se va schimba substanţial.

Prognoza meteo pentru 19 aprilie

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul şi estul ţării, unde numai izolat şi trecător vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Pe crestele montane înalte, îndeosebi ale Carpaţilor Orientali, noaptea vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice şi montane, iar ziua local şi în cele vestice şi centrale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 şi 12 grade.

Vremea în 17 aprilie, la munte

Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, îndeosebi după-amiază şi noaptea. Izolat cantităţile de apă pot atinge 10…15 l/mp.

Cum va fi vremea pe 17 aprilie, în Europa

În regiunile vestice – iar în primele câteva ore ale zilei şi în Peninsula Iberică şi în partea centrală a continentului – vremea va fi predominant frumoasă, în condiţiile cerului mai mult senin. Spre seară, nebulozitatea se va diminua de asemenea spre cer degajat în Peninsula Scandinavică şi într-o zonă relativ extinsă de la nord-vest de Marea Neagră, însă se va accentua în cele sud-vestice şi centrale. Vreme în general frumoasă tot timpul va fi în Grecia şi în sud-estul Bulgariei.

Ploi, majoritatea slabe, se vor semnala local în spaţiul carpato-balcanic, în Peninsula Italică şi în partea vestică a Rusiei, iar izolat sau pe alocuri – în Arhipelagul Britanic, în sudul Norvegiei şi în cel al Finlandei şi în ţările centrale, central-estice şi estice.

În zona interioară a continentului circulaţia aerului se va desfăşura slab, pe când deasupra oceanului la vest de Arhipelagul Britanic – moderat spre puternic, iar pe restul suprafeţelor marine – slab la moderat. Faţă de intervalul anterior de diagnoză, în Peninsula Iberică, în ţările vestice şi în zona britanică va fi remarcată încălzirea vremii; în regimul termic din celelalte regiuni nu vor surveni schimbări notabile.

sursa: observator.tv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *