Proiecte comune între Primăria Lugoj şi Spitalul Universitar din Jena

Autoritățile locale lugojene intenționează să promoveze o serie de proiecte comune cu municipalitatea din Jena, în cadrul vizitei din 2-3 octombrie, cu ocazia Zilei Unității Germaniei.

“La începutul lunii oc­tombrie vom face o deplasare în Germania unde vom vizita orașul înfrățit Jena. În cadrul acestei vizite ne propunem să punem ba­ze­le mai multor proiecte comune. În domeniul medical ne interesează un proiect pentru spitalul nostru pe care vrem să-l facem în colaborare cu Spitalul Universitar din Jena. Apoi vrem să demarăm o serie de proiecte de moder­nizare a bazei materiale din școlile și liceele lugojene. Pentru Colegiul Național Coriolan Brediceanu avem un plan pentru dezvoltarea domeniului IT. În cadrul acestei vizite sperăm să rezolvăm problema softului defect pentru scara rulanta donată în anii trecuți Detașamentului de Pompieri de la noi din municipiu. În prezent scara nu poate fi folosită și poate reușim să aducem și câțiva specialiști nemți să o putem repara. De asemenea vom avea contacte și cu cei de la societatea de apă-canal din Jena, care au echipamente din aceeași generație cu ce avem noi la stația de epurare și ne dorim o colaborare atunci când vom pune echipamentele în funcțiune” a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Delegația lu­go­jea­nă va vizita și orașul Erlangen, de peste 100.000 de locuitori, aflat la 25 de km de Nurnberg.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *