Protest la Ambulanta, in Timis. Salvatorii de vieti vor masini mai bune, salarii intregi si colegi noi

În Timiș va avea loc, joi, un protest la Ambulanță. Cei care zi de zi salvează vieți cer ambulanțe mai noi, cele vechi stau deja prea mult prin service, salarii care să nu sufere „ajustări” de la 1 ianuarie 2018 și să se angajeze mai mult personal, cât are nevoie acest serviciu pentru a-și desfășura activitatea.

Joi, de la ora 11, zeci de salvatori de vieți vor protesta la sediul Ambulanței Timiș, de lângă Spitalul Județean Timișoara. Protestul este unul care se desfășoară la nivel național, iar în cel mai vestic județ al țării problemele sunt la fel de actuale.

„Va fi un miting de sensibilizare a Guvernului. Revendicările noastre sunt legate de venitul salarial care ne va scădea începând cu 1 ianuarie pe noua Lege de salarizare 153, starea parcului auto și lipsa de personal din serviciile de ambulanțe”, a spus Victor Țepeș, liderul Sindicatului Ambulanța Timișoara.

Conform liderului de sindicat, în Timiș ar fi nevoie de cel puțin 10 ambulanțe noi, multe mașini fiind duse destul de des în service, deoarece au mulți kilometri la bord și multe probleme. De asemenea, ar mai fi nevoie și de personal în plus.

„Unele ambulanțe au 600.000-700.000 de kilometri la bord. Acelea, în mod normal, potrivit legii, trebuiau scoase din uz. Noi am mai primit două ambulanțe de la consiliul județean și avem promisiunea că mai primim încă două. Este o gură de oxigen, dar nu este suficient. Avem zilnic ambulanțe care stau în service, le ducem cu o problemă de motorizare, după câteva zile apare o problemă de transmisie, cheltuielile sunt foarte mari. Nu cred că există zi în care să nu fie zece mașini în service. Acum sunt 72 de ambulanțe în Timiș, în total, și nouă ne-ar trebui să înnoim o parte din ele, peste 10, ar fi un început. În ceea ce privește personalul suntem în minus cu aproximativ 35 de procente. Acum suntem în jur de 498 de angajați la Ambulanța Timiș, cu tot cu personalul TESA. Sunt multe lipsuri”, a spus Victor Țepeș.

De la 1 ianuarie, cînd va intra Legea 153 în vigoare, banii pe care personalul Ambulanței îi primește drept sporuri pentru condiții deosebiute se vor diminua. Atunci va fi o scădere considerabilă a salariilor, spune liderul de sindicat din Timiș. În plus, dacă contribuțiile pe care le plătește angajatorul vor fi transferate la angajat vor fi pierderi de până la 20 la sută din salariu. În funcție de calificare, vechime și gradație, salariul de bază maxim al unui ambulanțier ajunge la 2.593 de lei, la care se adaugă sporuri.

Se așteaptă ca la protestul de la Timișoara să participe peste 50 de angajați ai Ambulanței.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *