Razie rutieră în tot judeţul; dosare penale şi 73 de permise suspendate!

Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 123 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

În perioada  21 – 24 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, au fost întocmite 11 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 496 de sancţiuni contravenţionale, 123 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 72 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 73 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.

De asemenea, au fost retrase certificate de înmatriculare. În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *