Rechizitele golesc buzunarele părinților lugojeni, la început de an şcolar

Noul an școlar se apropie cu pași repezi, iar pentru a evita aglomerația și stresul inutil, părinții încep să viziteze librăriile din oraș, dar și magazinele online în căutare de rechizite. Lista cu obiectele necesare unui elev de clasa I nu este tocmai scurtă, iar părinții sunt nevoiți să aloce un buget consistent.

În cazul familiilor defavorizate, există posibilitatea depunerii unui dosar la unitatea de învățământ la care sunt înscriși elevii pentru a primi gratuit rechizite.

Se acordă sprijin elevilor din învăță­mân­tul de stat primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit net lunar pe membru de familie, realizat pe luna iulie, este de maximum 50% din salariul de bază brut pe țară.

Fondurile alocate se stabilesc anual de către Ministerul Educației, iar rechizitele vor fi distribuite către copii la sediul grădiniţelor şi şcolilor.

Părinții ai căror copii nu vor beneficia de acest program pot alege să cumpere rechizite din librăriile din Lugoj sau se pot îndrepta că­tre magazinele online. În ambele cazuri oferta este foar­te variată.

”Voi aloca aproximativ 1000 de lei pentru a-i cumpăra cele necesare fiicei mele care acum vine în clasa a II-a. În suma asta intră rechizitele și îmbrăcămintea pentru începerea noului an școlar, dar vom vedea și pe parcurs ce lucruri mai trebuie să cumpăr. Prefer magazinele fizice din oraș unde găsesc cam tot ce am nevoie” a declarat Elena Șendroni, părinte.

Buget serios

Pentru achiziționarea unui ghiozdan, părinții vor plăti cel puțin 50 de lei, iar pentru un elev de clasa I necesarul de rechizite va cuprinde a­pro­ximativ cinci caiete și un bloc de desen, fiecare având un preț între 50 de bani și 2 lei, un set de bețișoare pentru numărat care costă circa 4 lei, un penar echipat, al cărui preț variază între 15 și 65 de lei, patru dosare cu folii de plastic, cumulând suma de 10 lei, în care cei mici își vor ține fișele cu care lucrează la clasă, un set cu 20 de coperți pentru cărți și caiete care va costa cel puțin 6 lei, o socotitoare care costă minim 15 lei, un alfabetar cu 10 lei, un lipici care costă 4 lei, o foarfecă ce costă cel puțin 3 lei, un set de acuarele care costă minim 5 lei și un set pensule pentru desen care costă cel puțin 15 lei.

Așadar, părinții trebuie să scoată din buzunare minim 110 lei pentru a echipa ghiozdanul micului lor școlar.

De asemenea, pentru orele de educație fizică și sport, copiii vor avea nevoie de un trening și o pereche de în­călțăminte sport. Pentru a­chi­ziționarea acestora cea mai bună variantă o reprezintă magazinele online care oferă prețuri mai mici decât magazinele fizice din oraș. Spre exemplu, pentru un trening prețul de pornire este de 33 de lei, iar pentru o pereche de încălțăminte sport pre­­țurile încep de la 40 de lei.

Costurile pot crește simțitor pentru elevii mai mari, întrucât profesorii a­ces­tora au alte cerințe cu privire la rechizite, dar și pentru că au nevoie de culegeri de exerciții, caiete speciale sau cărți.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *