“Regele romilor”, reținut pentru evaziune și spălare de bani

Dorin Cioabă a fost reţinut miercuri seară într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de cinci milioane de euro. Procurorii au dus-o la audieri şi pe Sighişoara, soţia lui.

Percheziţii au avut loc şi la Strehaia, unde familia Cioabă ar fi făcut afaceri.

Procurorii instrumentează un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 5 milioane de euro.

Miercuri dimineață, la palatul familiei Ciobă au apărut poliţişti şi mascaţi. Autointuitulatul rege internaţional al romilor
le-a deschis anchetatorilor, care au început imediat percheziţiile într-un dosar în care soţia sa, Sighişoara, este cercetatata pentru evaziune fiscală.

Soţia a fost citată în data de 8, dar nu a putut să fie, că am avut serbare, nu a putut să meargă şi acum au venit cu mascaţii. E tipic poliţiei… Organele de cercetare înţeleg să facă circ. Ca să vă daţi seama, suntem o familie de infractori, de… Erau şi copii în casă, normal. Prin surprindere, mi-au bătut la uşa… Am şi diabet, m-am speriat când am văzut maimuţele astea acolo”, a spus Dorin Cioabă.

Sighişoara administrează două firme care colectează şi vând fier vechi şi metale neferoase. În fapt, spun anchetatorii, ar fi înregistrat în contabilitate mai multe facturi fiscale, pentru operaţiuni comerciale fictive. În acest fel ar fi dedus ilegal TVA şi şi-ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Narcisa Rotaru, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi: ”Ar fi creat un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu de 5 milioane de euro.”

Dorin Cioabă spune că firmele administrate de soţia sa sunt în procedura de faliment şi au o cifra de afaceri modestă. În plus, achiziţiile au fost înregistrate de camerele de supraveghere, susţine el.

”Am cumpărat deşeuri de plumb şi lingouri de plumb de la nişte firme din Strehaia cu care colaborăm. Nu este implicată cu nimic, a avut o relaţie comercială în 2009 cu anumite persoane de aici. Facturi false, astea sunt nişte aberaţii, firma soţiei nu a ajuns la 100.000 de euro pe an, vorbim de 5 milioane”, a spus Dorin Cioabă.

În anchetă sunt implicate peste 90 de firme şi aproape 100 de persoane au calitatea de suspect. În urmă descinderilor, anchetatorii au ridicat peste 250.000 de euro şi două maşini.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *