Retim suplimentează pubelele pentru colectare selectivă

Lugojenii vor avea mai multe pubele unde să depună de­șeurile reciclabile. Operatorul de salubritate Retim a anunțat că va suplimenta capacitățile de colectare în tot orașul, mai ales în cartierele de blocuri.

“Acum am ajuns să ridicăm de peste zece ori mai multe deșeuri reciclabile față de perioada de început a operării noastre la Lugoj. Oamenii au înțeles cum trebuie să selecteze gunoiul, iar în continuare pentru a îmbunătăți acest proces vom suplimenta pubelele pentru reciclabile, mai ales în cartierele de blocuri. Cantitatea optimă de reciclabile din gunoiul generat este de 80%”, a spus Lau­rențiu Avram, responsabilul Retim pentru activitatea de colectare.

În locul containerelor tip clopot amplasate de Salprest în cartiere, care urmează să fie retrase în totalitate, conform înțelegerii dintre Retim și administrația locală, noul operator de salubritate a pus un nou tip de containere de culoare verde, destinate colectării sticlei, singurul tip de deșeuri reciclabile care trebuie pus separat de restul articolelor ce pot fi reciclate.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *