Român bănuit că pregătea un atac în Germania, arestat pe aeroportul din Frankfurt

Un român în vârstă de 21 de ani a fost arestat pe aeroportul din Frankfurt, fiind bănuit că are legături cu o mișcare islamistă și că ar fi participat la pregătirea unui atac în Germania, au anunțat vineri Parchetul din Karlsruhe și poliția germană, transmite AFP.

Românul este suspectat că a schimbat mesaje pe internet cu alte persoane în vederea pregătirii unui atac în Germania. Anchetatorii nu dispun la ora actuală de niciun indiciu cu privire la o țintă concretă a unui eventual atac și nici nu menționează dacă cel arestat este afiliat unei grupări jihadiste anume.

Conform AFP, el se pregătea să plece în România în cadrul acestor pregătiri și a fost arestat joi.

Poliția din landul Baden-Wurttemberg a efectuat o percheziție la domiciliul său din regiunea Heidelberg și a confiscat documente și date pe suport informatic.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *