S-a stins unul dintre eroii calificării memorabile obţinute de Poli Timişoara în faţa celor de la Atlético Madrid, în Cupa UEFA

Pe data de 19 septembrie 1990, Poli Timişoara obţinea una din cele mai importante victorii din istoria ei, învingând cu 2-0 puternica echipă Atlético Madrid. În retur, spaniolii au câştigat doar cu 1-0, aşa că alb-violeţii s-au calificat în turul al doilea al Cupei UEFA.

Fostul fotbalist al Politehnicii Timişoara Adrian Stoicov a încetat din viaţă miercuri, la 49 de ani, în urma unei scurte, dar grave suferinţe, a anunţat clubul bănăţean. Adrian Stoicov, fundaş stânga, a fost unul dintre componenţii de bază ai echipei Poli din anii 80-90, atunci când formaţia ”alb-violetă” a eliminat Atletico Madrid, a remizat cu Real Madrid şi a ajuns, în 1992, în finala Cupei României. Ulterior, Adrian Stoicov a fost antrenor secund şi antrenor de copii şi juniori la Politehnica Timişoara. ”

Din 2012 încoace, a activat ca antrenor secund la ACS Poli, iar apoi a făcut parte ca tehnician la diferite grupe de vârstă în cadrul Centrului de Copii şi Juniori. Odihneşte-te în pace, Bulgarule! Nu te vom uita niciodată!”, a scris Poli pe site-ul oficial.

sursa: adevarul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *