Se reia campionatul de automobilism Timis, odata cu Raliul Martisorului

Cele mai puternic concurs regional de automobilism din România revine cu o nouă ediţie. Campionatul de Automobilism şi Karting Timiş 2017 începe sâmbătă, odată cu Raliul Mărţişorului.

Sâmbătă, 25 martie, la Timișoara va avea loc prima etapă din Campionatul de Automobilism şi Karting Timiş 2017, ediţia cu numărul 18, odată cu Raliul Mărţişorului Timişoara Metro 2017. Evenimentul, ajuns la cea de a 15-a ediţie, este organizat de Comisia de Automobilism şi Karting Timiş (C.A.K.) din cadrul A.C.R. Timiş, fiind dedicat în special femeilor, dar pot participa şi echipaje masculine sau mixte. Vor participa concurente şi concurenţi din toată ţara.

Startul competiţiei se va da sâmbătă, de la ora 10, în parcarea magazinului Metro 1 din Calea Şagului, urmând ca cea de-a doua probă să aibă loc de la ora 10.37, de această dată în parcarea Metro 2, din Calea Torontalului. Tot aici are loc şi proba specială 3, iar ulterior proba 4 la Metro 1. De la ora 13 are loc concursul de karting, iar de la 13.30, la Metro 2 începe concursul de drifturi.

Prin calitatea organizării evenimentelor, prin prestaţiile arbitrilor, prin profesionalismul, tehnica şi spectacolul deosebit oferit de sportivi, prin numărul mare de spectatori, fani şi iubitori ai acestui sport, automobilismul timişean intră intr-un cerc select, devenind Campionatul Internaţional de Automobilism 2017.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *