Sebastian Ghiţă, PRINS la Belgrad. Avea la el documente false şi era însoţit de fratele lui

Sebastian Aurelian Ghiţă a fost localizat şi reţinut, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, Serbia, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Fostul deputat, cu înfăţişarea schimbată, avea documente false, de Slovenia, şi era însoţit de fratele său, Alexandru Ghiţă.

Potrivit autorităţllor, extrădarea lui ar putea dura de la câteva zile la maximum o lună. Fostul deputat, căutat cu mandat de arestare în două dosare penale, a dispărut din ţară de aproape 4 luni, de sub supravegherea poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale.

În această dimineaţă, ministrul de Interne Carmen Dan a încercat să prezinte prinderea lui Ghiţă drept un succes, spunând că poliţia şi-a făcut datoria. România nu are un tratat de extrădare direct cu Serbia, însă ambele state sunt semnatare ale Convenţiei Europene privind extrădarea, iar între România şi Serbia există în vigoare un tratat moştenit de pe vremea comuniştilor, care acoperă şi extrădarea. Măsura trimiterii lui Ghiţă în România trebuie decisă de un judecător sârb.

sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *