Șefii Meridian 22 și-au acordat ilegal bonusuri de aproape 40.000 de lei

Raportul de control al Camerei de Conturi Timiș din cadrul Curții de Conturi a României privind societatea ”Meridian 22” cuprinde mai multe aspecte negative.

Acestea au fost consemnate în nota de conciliere încheiată între reprezentanții Camerei de Conturi Timiș și reprezentanții societății auditate.

Ceea ce se prezenta drept un simplu control, realizat conform planificării, s-a transformat într-un coșmar pentru societatea deținută de Consiliul Local al Municipiului Lugoj.

Nota de conciliere a Camerei de Conturi Timiș cuprinde nu mai puțin de 12 puncte, care relevă mari pro­ble­me în gestionarea societății.

Printre nereguli, se numără acordarea de tichete de masă și tichete cadou conducerii, fără respectarea prevederilor legale.

La punctul 9 al documentului se specifică faptul că directorii societății au beneficiat de bonuri de masă și tichete cadou fără respectarea prevederilor legale.

În legătură cu ”Plata nelegală către directorii entităților publice a altor drepturi de natură salarială în afara remunerației prevăzute de actele normative în vigoare (OG 26/2013) – cu privire la efectuarea cheltuielilor cu tichete de masă și tichete cadou, acordate directorilor societății, fără respectarea prevederilor legale”, Curtea constată că ”din controlul e­fectuat asupra legalității efec­tuă­rii unor cheltuieli de personal, a rezultat faptul că, în anul 2017, au fost acordate tichete de masă și tichete cadou directorului ge­ne­ral, directorului tehnic și direc­torului economic ai entității veri­fi­cate, fără respectarea prevede­rilor legale”.

Recomandarea auditorilor publici externi este ”stabilirea întinderii reale a prejudiciului estimat de auditorii publici externi la nivelul sumei de 14.248 de lei, reprezentând cheltuielile cu tichetele de masă (11.188 lei) și cu tichetele cadou (3.060 lei) acordate celor trei directori ai societății, care exced cadrul legal și luarea măsurilor legale de recuperare integrală a acestuia, precum și a foloaselor necuvenite”.

A mai fost semnalată ”plata nelegală către directorii en­ti­tă­ților publice a altor drepturi de natură salarială în afara re­mu­nerației prevăzute de actele norma­tive în vigoare (OG 26/2013)”, mai explicit fiind vorba de bonusuri de perfor­manță.

Și acest prejudiciu trebuie recuperat: ”Din controlul efectuat asupra legalității efectuării unor cheltuieli de personal, a rezultat faptul că în 2018, în lunile iulie și august, au fost acordate directorului general, directorului tehnic și directorului economic ai entității verificate, bonusuri pentru performanță constând într-o cotă de 10% din profitul net al societății, în sumă totală de 12.564 lei”.

Camera de Conturi Timiș a mai constatat că din verificarea perioadei ianuarie – decembrie 2017, a rezultat faptul că, în unele luni, în cazul directorului general și al directorului economic, au fost puse în plată ”sume de bani ce reprezintă concediu de odihnă neefectuat”.

Recomandarea Camerei este ”stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea integrală a acestuia, pentru paguba estimată de auditori la suma brută de 12.813 lei, format din plata concediului neefectuat în afara cadrului legal, precum și calcularea foloaselor necuvenite”.

Suma totală care trebuie recuperată de la fostul director Iosif Groza, actualul director Florin Iovescu și directorul tehnic Dan Florea este de aproape 40.000 de lei.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.