Simona Halep a ajuns acasă: “Trei întrebări și plec”

Simona Halep a ajuns acasă, la două zile de la marea finală de la Australian Open, pierdută după o serie de meciuri absolut admirabile.

A fost întâmpinată cu aplauze şi zâmbete calde de către toţi cei prezenţi la Aeroportul Henri Coandă. Simona părea obosită, aşa cum e şi normal după cel mai greu turneu al carierei sale, dar şi după un zbor extrem de lung din Australia.

Simona a refuzat propunerea Federaţiei Romane de Tenis de a fi primită în salonul oficial al Aeroportului Otopeni, aşa că a sosit acasă ca toţi ceilalţi pasageri. Vizibil obosită, sportivă nu a stat decât foarte puţin în fata jurnaliştilor şi a fanilor.

Simona a venit însoţită de mama ei şi de unul dintre membrii staff-ului sau, fostul jucător de tenis Andrei Pavel. Tatăl campioanei a aşteptat-o la aeroport, iar în haosul creat abia a apucat să îşi îmbrăţişeze fata.

Avionul Simonei a aterizat in jurul orei 11:05. Românca a făcut escală la Doha.

Simona Halep le-a transmis jurnaliștilor prezenți că va răspunde doar la trei întrebări: “Trei întrebări și plec!”, a declarat Simona.

“Sunt epuizată, trebuie să fac nişte teste pentru accidentările pe care le am. Carolina a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Am mai fost aproape de un trofeu de grand slam, bineînţeles că este trist că nu am putut să câştig, dar viaţa merge înainte, e doar un meci de tenis şi sper la următoarea finală, dacă voi ma avea ocazia să o joc, să câştig. Vă mulţumesc”, a spus Halep, în faţa unei mulţimi de camere, reprezentanţi mass-media şi fani, scrie News.ro

Întrebată cum se simte Simonei Halep, mama ei a declarat: “Bine, bine.”

Tânăra modestă care își așteaptă bagajul în Aeroportul Henri Coandă este CAMPIOANA.Ca orice alt pasager, fără pretenț…

Posted by Teo Postelnicu on 29 Ianuarie 2018

Printre susținători s-a aflat și tatăl Simonei, vizibil emoționat de performanța realizată de fiica sa, pe tot parcursului turneului de la Australian Open.

Simona Halep s-a întors acasă, după turneul de la Australian Open — www.stirileprotv.ro

Posted by StirileProTV on 29 Ianuarie 2018

Pe Simona o aşteaptă două săptămâni de vacanţă în familie, apoi cel mai probabil se va alătura României la Fed Cup în meciul împotriva Canadei, de pe 10 februrarie.

sursa: stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *