Social-democrații lugojeni, duşi cu arcanul la miting, în Bucureşti

Sâmbătă 9 iunie, de la ora 20, în București este anunțat un mare miting al susținătorilor PSD. Conform liderilor social democrați, manifestanții vor protesta împotriva ”abuzurilor din justiție”.

La semnalul lansat de Liviu Dragnea, președintele PSD pe plan național, mobilizarea a cuprins toate organizațiile de partid din țară. Se scon­tează pe prezența a cel puțin 300.000 de participanți, unii lideri mai optimiști avansând o cifră dublă.

”În județul Timiș, avem 10.000 de membri de partid. Avem orga­ni­zații locale PSD în toate lo­ca­litățile județului, adică 99, plus Organizația Județeană Timiș. Desigur că decizia de a participa la miting aparține fiecărui membru de partid, dar să nu uităm de cei peste 600 de aleși locali, care au ca responsabilitate și sarcina de a mobiliza oa­me­nii pentru asemenea oca­zii. Participarea la miting este benevolă, iar organizarea se face pe plan local”, a declarat pentru ”Redeșteptarea” Călin Dobra, președintele Organizației Județene Timiș a Partidului Social Democrat.

Din județul Timiș se esti­mea­ză că vor lua parte la ma­nifestațiile organizate în Ca­pitală circa 2.500 de PSD-iști.

Organi­za­ția municipală a PSD a mobilizat 150 de lugojeni pentru mitingul de sâmbătă de la București.

”Sunt trei au­tocare pe care le trimitem la București, dar trebuie să vă spun că cererea a fost mai mare. Mai avem încă în jur de o sută de membri de partid care vor veni din localități precum Nădrag, Criciova, Găvojdia, Victor Vlad Delamarina și Coștei”, spune pre­ședintele PSD Lugoj, Francisc Boldea.

Deplasarea se va face cu autocare, micro­bu­ze, automo­bile personale sau cu trenul, cheltuielile fiind suportate de participanții la miting.

De deplasarea celor din Lugoj se va ocupa consi­lie­rul județean Nicu Bădina, iar de deplasarea membrilor și sim­patizanților din mediul rural, viceprimarul de la Victor Vlad Delamarina, Ioan Sima.

Prin vocea preșe­din­te­lui Călin Popescu Tă­ri­cea­nu, for­ma­țiu­nea ALDE, par­tener de gu­vernare cu PSD, a anunțat că se va alătura mitingului.

Traian Stancu, unul dintre liderii județeni ai ALDE, a confirmat participarea membrilor de partid la mitingul de la București: ”bineînțeles că vom fi pre­zenți, iar de organizare se ocupă organizația ju­de­țea­nă”.

Președintele ALDE Ti­miș, Marian Cucșa, a declarat pentru ”Redeș­tep­tarea” că ”vom fi prezenți la București cu peste o sută de persoane. Ceea ce mi se pare important este că nu sunt doar membri ALDE, ci și oameni din afara partidului care sunt împotriva abuzu­rilor”.

Consilierul Ioan Ha­neș, din partea ALDE Lugoj, spune că dorește să parti­ci­pe.

”Suntem aliații de bază ai PSD, e normal să fim acolo”, a conchis profesorul Haneș.

În total, ALDE speră să aibă la București cel puțin 22.000 de reprezentanți.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *