Sportivă de la CSȘ Lugoj pe podiumul Balcaniadei pentru juniori III

Secția de judo a Clubului Sportiv Școlar Lugoj și-a adăugat în palmares o nouă performanță notabilă.

Rezultatul a fost obținut în cadrul Campionatului Balcanic, desfășurat în 7-8 iulie, în Muntenegru, la Niksic, unde municipiul de pe Timiș a avut o reprezentantă.

Clubul lugojean se poate mândri cu o medalie de bronz, cucerită de Ana-Maria Popovici (foto dreapta), în vârstă de 14 ani.

Judoka a intrat pe tatami la categoria 40 de kg, nivelul U15, iar în drumul până la urcarea pe podium a luptat cu sportive din Bosnia-Herțegovina, Turcia și Muntenegru.

“Competițiile internaționale au un grad de dificultate ridicat, pentru că la acestea participă campionii și medaliații țărilor reprezentate. Balcaniada  de anul acesta a avut un nivel tehnic pe măsură, iar medalia cucerită de sportiva noastră demonstrează gradul de pregătire pe care îl urmărim în sala de antrenamente. Cel mai dificil meci pentru Ana-Maria a fost al doilea, cu sportiva din Turcia, unde a avut câteva ezitări la elementele de fixare și a cedat la puncte. În schimb, în prima întâlnire cu adversara din  Bosnia-Herțegovina și în finala mică pentru medalia de bronz s-a impus prin ippon. Felicitări pentru modul cum a evoluat și pentru medalia cucerită”, a spus profesoara Andreea Galicza, de la secția de judo a CSȘ Lugoj.

În cadrul Balcaniadei au putut fi văzuți la lucru aproximativ 300 de judokani de perspectivă reprezentând nouă țări: Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Turcia.

Performanța reușită de Ana-Maria Popovici alături de rezultatele unei alte lugojence, Alexandra Mazilu (19 ani), care a dominat în ultimii ani balcaniadele la care a participat, fac cinste judo-ului și sportului din orașul nostru.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *