SRI a descoperit doi sirieni implicati in activitati jihadiste in Romania

Serviciul Roman de Informatii a anuntat depistarea in tara noastra a doi cetateni sirieni cu legaturi cu gruparile jihadiste, inclusiv cu ISIS.

COMUNICATUL SRI:
Joi, 13 iulie 2017, Serviciul Roman de Informatii a sesizat Curtea de Apel Bucuresti cu propunerea de declarare ca persoane indezirabile pentru zece ani a doi cetateni sirieni implicati in activitati generatoare de riscuri teroriste.

Operatiunea derulata de SRI a relevat faptul ca cei doi suspecti, A.H. si A.H., au fost angrenati in Romania in actiuni sistematice de promovare agresiva a ideologiei jihadiste specifice gruparilor teroriste active pe frontul din Siria. De asemenea, acestia au facilitat patrunderea ilegala in tara noastra a unor conationali, dintre care unii erau deja semnalati avand conexiuni teroriste. In perioada de monitorizare, cei doi suspecti au realizat inclusiv deplasari repetate in Siria, in cadrul carora au stabilit si au cultivat relatii apropiate cu membri ai unor grupari jihadiste, inclusiv Daesh.

Din evaluarea informatiilor culese de SRI s-a concluzionat ca exista riscuri asociate terorismului, astfel incat s-a luat decizia indepartarii celor doi suspecti de pe teritoriul Romaniei.

In acest caz s-a cooperat cu Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Imigrari), precum si cu Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Curtea de Apel a admis cererea, dar a decis ca cei doi nu pot fi returnati in Siria pe durata conflictului armat din aceasta tara.

sursa: stirileprotv.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *