Stadionul din Timişoara ar putea fi demolat. Arena s-a degradat şi reabilitarea este costisitoare

Stadionul “Dan Păltinişanu”, unul dintre simbolurile Timişoarei, ar putea fi închis. Fără nicio investiţie majoră în ultimii opt ani, arena s-a degradat vizibil. Peluza Sud a fost deja închisă din raţiuni de siguranţă. Autorităţile trebuie să decidă cum e mai eficient: să reabiliteze stadionul sau să-l distrugă şi sa construiască altul.

Stadionul  e în administrarea Consiliului Judeţean. De-a lungul timpului a găzduit mii meciuri de fotbal, rugby, dar şi concerte. Ultimele investiţii s-au făcut acum opt ani.  Treptele au început să se fărâmiţeze şi să se desprindă aşa că au fost închise anumite zone ale arenei.

Lucrările de reabilitare ar costa foarte mult. Aşa că autorităţile judeţene se gândesc să demoleze stadionul şi să construiască unul nou. Primarul, în schimb, consideră ca reabilitarea e soluţia mai ieftină. Ar costa cam un milion de euro, în timp ce ridicarea unui stadion nou ar ajunge la 50 de milioane de euro.

În acest moment, echipele care vor să joace pe stadionul “Dan Păltinişanu” plătesc chirie Consiliului Judeţean. Sumele ajung la 6.000 de lei pe lună.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *