“Agentul mi-a zis: hai, marş de aici”. Supărat că a fost jignit, un şofer a pornit în urmărirea politistilor

Incident neobişnuit pe autostrada Lugoj-Margina, unde un şofer a fost amendat pentru că a circulat nejustificat pe banda a doua. Tânărul susţine că în momentul în care a cerut să se consemneze în procesul – verbal că vrea probe video sau martori care să arate că circula „nejustificat” pe banda a doua, poliţistul care a întocmit procesul-verbal l-a jignit şi a demarat în trombă, şoferul pornind în urmărirea lui.

„Aveam o viteză de aproximativ 120 – 130 km/h. La un moment dat, în faţa mea, la o distanţă de aproximativ 300 m, se afla o maşină a Poliţiei Române. Eu mă aflam pe banda a doua (de la mijloc), iar maşina Poliţiei se afla pe prima bandă (de la margine). După aproximativ 5 – 10 minute de mers maşina Poliţiei a intrat în faţa mea şi a încetinit brusc, am încetinit şi eu şi am mers aşa în spatele lor 5 – 10 minute. Pe urmă au pornit girofarul şi m-au tras într-o parcare. Unul dintre agenţii de Poliţie mi-a cerut documentele şi după ce le-am căutat am constatat că le-am uitat acasă. În continuare i-am furnizat agentului de Poliţie toate datele necesare din buletin, iar acesta m-a informat care este motivul pentru care m-a oprit: «conducerea nejustificată a autoturismului pe banda a doua de la mijloc»”, povesteşte Daniel Duca.

„Mi-a arătat semne obscene”

Tânărul mai relatează că agentul de Poliţie s-a dus la maşina sa să completeze procesul verbal, după care s-a întors la şofer întrebându-l dacă are menţiuni de făcut. Şoferul, care a refuzat să semneze procesul verbal, a cerut să se facă următoarea menţiune: „Doresc să-mi fie aduse probe video sau martori care să dovedească că am circulat nejustificat pe banda a doua”.

„În acel moment agentul de Poliţie m-a întrebat dacă vreau să declar şi altceva şi i-am spus că nu, iar acesta a plecat la maşina de Poliţie. Văzând că agentul de Poliţie nu a scris în declaraţie cele spuse de mine m-am dus la maşina acestuia (avea geamul deschis) şi l-am rugat să scrie în procesul verbal următoarele cuvinte: doresc să îmi fie aduse probe video sau martori care să dovedească că am circulat nejustificat pe banda a doua. În acel moment agentul de Poliţie mi-a zis: hai, marş de aici. Marş de aici. Pe urmă a închis geamul şi a vrut să plece, moment în care m-am pus în faţa maşinii şi i-am spus să scrie în procesul verbal cele spuse de mine, moment în care agentul de Poliţie mi-a arătat semne obsecene cu degetul mijlociu al mâinii”, mai povesteşte timişoreanul.

Tânărul susţine că i-a cerut prietenului care îl însoţea să aducă telefonul să filmeze, timp în care maşina Poliţiei a demarat în trombă, iar şoferul a plecat în urmărirea ei. „A mers cu spatele prin parcare (n.r. poliţistul) ca să nu fie filmat. Am încercat să îl opresc, să nu iasă din parcare să îl pot filma, dar în cele din urmă a reuşit să treacă pe lângă mine şi să iasă din parcare. Apoi am ieşit din parcare şi am încercat să ajung din urmă maşina Poliţiei. După un timp am reuşit să îi ajung din urmă, iar colegul ce se afla cu mine în maşină a reuşit să îi filmeze preţ de câteva secunde. La un moment dat, aceştia, ca să le pierd urma, au ieşit repede de pe autostradă. Au fugit ca şobolanii”, a declarat tânărul care este hotărât să conteste procesul – verbal de contravenţie, dar să facă şi plângere împotriva poliţistului pentru că a fost jignit.

Ce spune Poliţia

Potrivit reprezentanţilor IPJ Arad, în subordinea căruia se află Poliţia Autostrăzi, poliţistul a procedat legal amendându-l pe şofer pentru că a circulat nejustificat pe banda a doua, şoferul nemulţumit având posibilitatea să conteste procesul – verbal, după ce îl va primi acasă, în instanţă. „În cazul respectiv au fost luate toate măsurile legale. Contravenientul a fost sancţionat contravenţional pentru că a circulat nejustificat pe banda doi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu.

Potrivit Poliţiei, amenda a fost aplicată în baza art. 42 din OUG 195 potrivit căruia şoferii care circulă pe autostradă sunt obligaţi să circule pe prima bandă, putând să circule pe a doua bandă doar când prima este blocată. „Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane”, este prevederea legală care reglementează circulaţia pe drumurile cu mai multe benzi. În privinţa jignirilor aduse şoferului, reprezentanţii Poliţiei au arătat că instituţia nu intră în polemici de genul acesta, şoferul având posibilitatea să îl acţioneze în instanţă pe poliţist.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *