Tanar bolnav, ratacit si aproape sa fie lovit de masini

Câțiva șoferi s-au speriat zdravăn, marți dimineață, la ieșire din Timișoara, în Calea Aradului. Aceștia s-au trezit cu un pieton care mergea pe șosea sărind în fața mașinilor. Tânărul, bolnav de autism, a fost dus acasă de un echipaj de poliție.

Alarma a fost dată în jurul orei 9 dimineața, atunci când șoferii au sunat la 112 pentru a anunța ce se întâmplă. Tânărul mergea pe jos, pe șosea și sărea în fața autoturismelor.

„Aveti grija pe Calea Aradului, după pancarta cu Timișoara către Arad. E un tânăr ce sare în fața mașinilor, am sunat la poliție, e pe drum”, a postat o șoferiță pe grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. Timiș.

Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana în cauză. Oamenii legii povestesc că este vorba despre un tânăr de 15 ani, care suferă de autism și care a mai plecat în trecut de acasă. Polițiștii l-au liniștit și l-au dus cu mașina înapoi la domiciliu, în zona Piaței Dacia.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *