Tarife ce vor fi practicate la ştrandul şi bazinul acoperit din Lugoj, programul de funcţionare

Primarul Lugojului intenţionează să propună consilierilor locali, pentru aprobare, regulamentul de funcţionare pentru ştrand şi bazinul acoperit. Proiectul urmează să fie discutat în şedinţa din luna februarie.

În document sunt prevăzute o serie de norme în baza cărora vor funcţiona bazinul acoperit şi ştrandul. Printre acestea sunt şi tarifele propuse de administraţia locală.

Pentru intrarea la ştrand se va achita suma 10 lei/persoană pentru o zi. Pe lângă taxa de intrare, cei care merg la ştrand vor trebui să plătească şi 5 lei pentru un şezlong. Cei care doresc şi măsuţă, vor mai achita încă 2,5 lei, aceeaşi sumă fiind solicitată şi pentru o umbrelă parasolară.

La bazinul acoperit a fost gândit un sistem de abonamente, iar tarifele sunt considerabil mai mari. Pentru o oră de acces o persoană adultă trebuie să plătească 10 lei, pentru două ore – 15 lei, pentru trei ore – 19 lei, pentru patru ore – 22 de lei, pentru cinci ore – 25 de lei. Pentru o zi, un adult va plăti 30 de lei.  Pentru 10 zile, un abonament va costa 200 de lei. Elevii şi studenţii au reducere de 50%. Preşcolarii au intrarea gratuită doar dacă au domiciliul în Lugoj.

Ştrandul din Lugoj ar trebui să-şi înceapă funcţionarea din luna mai a acestui an, după amânări repetate în ultimii patru ani de zile. Va funcţiona pe perioada verii,  iar din 1 octombrie, până la 15 aprilie, va funcţiona bazinul acoperit.

La ştrand, programul de funcţionare va fi de marţi până vineri, între orele 09.00 -17.00. Sâmbăta şi duminica, între orele 09.00-18.00. În zilele de luni va fi închis.

La bazinul acoperit luni va fi închis, iar de marţi până vineri va fi deschis între orele 09.00 -20.00. Sâmbăta şi duminica, programul se prelungeşte până la ora 21.00.

sursa: lugojeanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.