Taximetriștii timișoreni pleacă la București, la megaprotestul național

După ce au protestat la Timișoara pe străzile orașului, taximetriștii locali au decis să participe alături de colegii din întreaga țară la un megaprotest programat pe 28 februarie la București.

Cei care doresc să plece din orașul de pe Bega la eveniment, o vor face miercuri seara.

Asociația Banat Taxi a decis să recomande taximetriștilor să se alăture colegilor din întreaga țară și să ia parte la protestul național programat la București, în această săptămână, împotriva a ceea ce consideră a fi „concurență neloială”. În concluzie, șoferii vor pleca spre București, iar pe drum li se vor alătura și alți taximetriști din localitățile de pe traseu.

„În urma discuțiilor avute cu reprezentantul COTAR la Timișoara, precum și cu peste 50 de societăți de taxi din Municipiul Timișoara, Asociația Banat Taxi a luat hotărârea de a se alătura protestului organizat în data de 27-28 februarie în București. Suntem de acord să luptăm împreună pentru combaterea pirateriei. Așadar, începând de astăzi, Asociația Banat Taxi, îndrumă toți membri activi și simpatizanți, să se pregătească de un protest de amploare în capitala României. Protestul va avea loc în data de 28 februarie cu plecare miercuri ora 21 din parcarea «Heaven» cu mașinile, microbuzele și autobuzele ale societăților comerciale, IF, PFA. Pe drum ni se vor alătura colegii din Arad, Lugoj, Caransebeș, Reșița și vom pleca în coloană”, au anunțat cei de la Banat Taxi.

Conform organizației, prin apariția unor servicii asemănătoare taximetriei, legea este încălcată de către entități care eludează legea, fac evaziune fiscală și pun în pericol siguranța națională și a persoanelor transportate.

„Atragem atenția autorităților prin această cale că au avut la dispoziție 2 ani și toate pârghiile legale să aplice legea. Noi, asociația Banat Taxi, susținem drepturile legale ale tuturor colegilor de breaslă. La Timișoara și în toată țara este încălcată legea repetat de către entități formate în grupuri bine organizate, care eludează legea, fac evaziune fiscală de zeci de milioane euro, pun în pericol siguranța națională și siguranța persoanelor transportate sub diferite tertipuri( rent-a-car sau car sharing) producând astfel concurență neloială și ilegala taximetriștilor”, a mai anunțat Banat Taxi.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *