Timisoara nu se lasa: proteste de o saptamana in Piata Victoriei

Timișorenii au ieșit, pentru a șaptea zi la rând, să protesteze față de deciziile luate de Guvernul Grindeanu. Oamenii nu se lasă și spun că vor fi în stradă până când PSD pleacă din guvern.

Organizatorii au vrut ca următorul protest să aibă loc duminică, după cel de aseară, când în Piața Victoriei a fost prezent un număr record de protestatari, peste 40.000, însă timișorenii au strigat din răsputeri că vor să iasă și luni.

Zis și făcut, însă numărul celor prezenți în centrul orașului nu a fost foarte mare la ora 19. Aproximativ 500 de persoane au ieșit în stradă pentru a participa la protest.

Manifestanții și-au dat întâlnire la ora 18, în cartiere, de unde au pornit spre Piața Victoriei. Numărul protestatarilor din centrul orașului a crescut treptat, după ora 20.00 în piață fiind peste 2.000 de manifestanți. Aceștia au scandat: “Unitate!”, “Grindeanu trădător!” și „Demisia!”.

Oamenii au improvizat pancarte noi, pentru cea de-a șaptea zi consecutivă de proteste: „Vă vânăm ca pe Pokemoni!”, „Ghinion, n-am mușcat-o nici pe asta”, „Foai-uscată de tutun, iară ne-au trăznit un tun”. În stradă au ieșit timișoreni de toate vârstele. În Piața Victoriei a răsunat din nou imnul României, pe care manifestanții l-au cântat la unison. Oamenii au cerut referendum și demisia Guvernului Grindeanu.

Organizatorii au stabilit că următoarea întâlnire va avea loc vineri. Adunarea se dă din nou în cartiere, la ora 18.00, urmând ca toți manifestanții să se întâlnească în Piața Victoriei la ora 19.00. Până atunci, cei din grupul Timișoara Civică, cei care și-au asumat organizarea protestelor, îi îndeamnă pe timișorenii nemulțumiți de Guvernul Grindeanu să poarte banderole albe pe mâini în semn de protest.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *