Transportatorii au renunţat la grevă. Autobuzele și microbuzele își reiau cursele.

Transportatorii au renunţat, astăzi, în jurul orei 14.00, la greva generală care a provocat haos în transportul în comun în mai multe judeţe.

Drept urmare, microbuzele şi autobuzele retrase în autogările din întreaga ţară şi-au reluat cursele regulate.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat, astăzi, că protestul transportatorilor de persoane, care dimineaţă au întrerupt activitatea la nivel naţional, este un boicot organizat care vizează menţinerea unor monopoluri.

Ministrul Transporturilor a precizat că, astăzi, în România sunt autorizate pentru transport de persoane 3.618 firme, din care efectuează curse 325, fiind autorizate pentru transport de pasageri peste 39.000 de autobuze, dar fac curse 2.900.

“De aceea, am inceput elaborarea unui proiect de ordin de ministru care să reglementeze activitatea de transport de persoane pe curse regulate interjudeţene. Acest proiect a parcurs toate etapele de dezbatere publică. Acest ordin îşi propune eliminarea exclusivităţii de o firmă deţinută pe un traseu, dă posibilitatea pasagerilor să poată alege între mai multe oferte de transport, îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru pasageri şi concurenţă în piaţă”, a explicat Lucian Şova.

El a ţinut să menţioneze că nu există conceptul de grevă făcut de companii, dreptul la grevă fiind al angajaţilor.

În total, peste 16.000 de microbuze şi autobuze au întrerupt activitatea la nivel naţional.

sursa: observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *