Trei camioane mistuite de flăcări, într-o parcare din vestul țării

Trei camioane au ars în totalitate în noaptea de luni spre marți, într-o parcare din satul Cicir din județul Arad.

Pompierii au fost anunțați despre incendiu în jurul orei 03:00. La fața locului au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă și opt pompieri pentru lichidarea incendiului. „La momentul sosirii incendiul se manifesta violent la trei camioane. Focul ardea generalizat la cele trei camioane, toate parcate unul lângă celalalt la mica distanță și cu posibilitate de propagare la alte camioane. S-a acționat pentru stingere aproximativ o oră”, a precizat maiorul George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Pompierii au stabilit că focul a izbucnit ca urmare a unei defecțiuni electrice la unul dintre cele trei camioane.

Reprezentanții ISU Arad au precizat că amploarea incendiului a fost favorizat de anunțul târziu al acestuia și de faptul că parcarea nu beneficia de pază sau camere de supraveghere.

sursa: aradon.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *