Un arădean pasionat a readus la viață o DACIA din 1977

Un arădean pasionat a readus la viață o DACIA fabricată în 1977. Acum arată ca abia ieșită din fabrică.

Adrian Petcoviciu este de meserie electromecanic de locomotive. A lucrat mulți ani prin diverse ateliere auto așa că atunci când a primit o Dacie 1300 fabricată în 1977 nu a stat prea mult pe gânduri.

 

Majoritatea operațiunilor le-a făcut de unul singur, dar recunoaște că a fost ajutat de câțiva prieteni și de anumiți meseriași, atunci când a fost vorba de sudat și de vopsit. A bătut zona-n lung și-n lat, în căutarea unor piese originale, le-a achiziționat fără să țină seama prea mult de costuri și a transformat vechea rablă într-o mașină care arată acum ca scoasă din fabrică, scrie glsa.ro.

 

„Ca să vă faceți o idee, pentru o aripă de Dacia 1300, am fost până la Timișoara. Toate piesele pe care le-am folosit sunt originale, mai puțin bateria care oricum nu avea cum să mai funcționeze, dacă ar fi fost fabricată în 1977. Și radio din ‘77 am găsit, și recipient de ulei… Scaunele sunt învelite la fel cum se proceda pe vremuri, am dulăpiorul de scule, așa cum era atunci în fiecare Dacie. Vreau să obțin un atestat istoric pentru mașina respectivă”, susține posesorul Daciei.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *