Un avion MIG 21 Lancer s-a prabusit in judetul Constanta. Pilotul s-a catapultat. VIDEO

Un MIG s-a prabusit in judetul Constanta, la 8 kilometri de Aeroportul International Mihail Kogalniceanu. Pilotul s-a catapultat.

Un avion MIG 21 Lancer apartinand Fortelor Armate Aeriene s-a prabusit, luni, in judetul Constanta, in apropierea Aeroportului Mihail Kogalniceanu. La bordul avionului se afla doar pilotul, care s-a catapultat, potrivit primelor informatii.

 

Potrivit prefectului de Constanta Adrian Nicolaescu, la fata locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Dobrogea, Serviciului Judetean de Ambulanta, dar si din partea Aeroportului Mihail Kogalniceanu.

Aparatul de zbor prabusit, MIG 21 Lancer, apartine Fortelor Armate Aeriene si se afla intr-o misiune de antrenament.

 

 

 

Potrivit primelor informatii furnizate de reprezentantii aeroportului, avionul militar s-a prabusit la aproximativ 8 kilometri distanta de pista de sud a Aeroportului Mihail Kogalniceanu, intr-un lan de grau. De altfel, avionul decolase de pe acest aeroport cu putin timp inainte de prabusire.

Potrivit medicilor Serviciului de Ambulanță Constanța, pilotul este conștient și a suferit un traumatism de coloană lombară. El a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

 

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Intr-un comunicat de presa, MAPN precizeaza ca pilotul implicat in acest incident este locotenent-comandorul Adrian Stancu.

„Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilot pe o aeronava MiG 21 LanceR a Fortelor Aeriene Romane, s-a catapultat astazi, 12 iunie, in jurul orei 11.15, in apropiere de aeroportul Mihail Kogalniceanu, in zona localitatii Nazarcea, judetul Constanta, in timpul executarii manevrelor de aterizare.

Pilotul este constient si se afla in stare stabila. El a fost recuperat, i s-a acordat primul ajutor la fata locului si a fost transportat pe cale aeriana la Spitalul Judetean Constanta.

”Locotenent aviator Gheorghe Mociornita” din Fetesti, decolase in jurul orei 10.00 de pe baza aeriana din Mihail Kogalniceanu pentru a executa o misiune de antrenament in cadrul exercitiului ”Thracian Eagle 2017”, care se desfasoara impreuna cu fortele aeriene bulgare.

Dupa executarea misiunii, la intoarcerea catre Mihail Kogalniceanu, pe timpul executarii manevrelor de aterizare, pilotul a raportat o defectiune majora la motor, cu deteriorarea parametrilor de functionare ai acestuia.

Conform procedurilor, pilotul s-a catapultat, aeronava prabusindu-se in zona mentionata, in afara ariilor locuite.
Cazul este cercetat de Parchetul Militar, conform procedurilor legale, iar circumstantele accidentului vor fi investigate de o comisie numita de seful Statului Major al Fortelor Aeriene.”
– se arata in comunicatul de presa al MAPN.

sursa: stirileprotv.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *