Un cetăţean german va primi “Cheia Oraşului” Lugoj

Primarul Francisc Boldea a anunţat că în data de 19 mai, de la ora 18, la Primăria Muncipiului Lugoj va avea loc festivitatea prin care i se va acorda Cheia Oraşului, cetăţeanului german Paul Grafendorf, care de 20 de ani este implicat în campanii umanitare de sprijinire a Lugojului.

“Am discutat şi cu cei de la Rotary să se organizeze şi să aibă loc o manifestare deosebită pentru a-i acorda distincţia aceasta domnului Grafendorf, pe care o merită pentru sprijinul acordat oraşului în toţi aceşti ani”, a spus primarul Francisc Boldea.

Paul Grafendorf s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat Lugojului din 1997 încoace. Doar în 2016, Grafendorf a adus aparatură şi mobilier la spitalul din Lugoj în valoare de aproape un milion de euro.

Povestea legăturii lui Grafendorf cu Lugojul este una extrem de tristă. În 1997, fiica lui Jana, venită în scop umanitar la Lugoj, a murit într-un accident de maşină.  Paul Grafendorf a refăcut traseul fiicei sale, din filmările şi din jurnalul acesteia, şi aşa a ajuns în municipiul de pe Timiş. De atunci, în fiecare an, vine cu mai multe transporturi de ajutoare pentru spital, centrele de plasament şi alte instituţii din Lugoj.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *