Un copil de 11 luni a murit la Spitalul Louis Turcanu. Parintii cer ancheta

Un copilaș de câteva luni, tratat pentru răceală, a murit în urmă cu aproximativ o lună la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara. Părinții au mers cu el la Urgențe, iar medicii au spus că e răcit. L-au trimis acasă cu tratament pentru răceală, însă câteva ore mai târziu părinții au ajuns din nou la spital, copilul simțindu-se tot mai rău. Medicii n-au mai avut ce să-i facă. Părinții au depus o plângere la Parchet.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” spune că o comisie a instituției sanitare cercetează cazul. S-a descoperit chiar marți că micuțul avea o malformației la inimă și fusese în șoc septic.

„Avea 11 luni și câteva zile. A venit în urgență și s-a prăpădit în câteva ore, a venit seara răcit, i s-a dat tratament la domiciliu pentru o banală răceală, a doua zi dimineața a venit din nou la spital. Diagnosticul s-a pus postmortem, este de șoc septic, o boală infecțioasă care i-a cauzat ceva. Marți am primit rezultat autopsiei, este șoc septic pe fondul unei aprinderi la plămâni și o malformație la inimă”, a declarat Mihai Gafencu, purtător de cuvânt la „Spitalul Louis Țurcanu” din Timișoara.

Acesta susține că părinții le-au spus medicilor că nu au mai avut probleme cu copilul.

„Se putea vedea înainte, dacă se căuta, dacă avea cineva un semn. Părinții au spus că a fost sănătos până în acel moment. Ei au depus o plângere la Parchet, suntem și noi încă în investigații, avem o comisie care se ocupă de decese”, a mai declarat Mihai Gafencu.

Atât procurorii, cât și reprezentanții spitalului au început anchete pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate în acest caz.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *