Lugojean de 72 de ani, în premieră, campion naţional la pescuit

Vasile Nagy, un lugojean în vârstă de 72 de ani, a câştigat pentru prima dată titlul de campion naţional la pescuit, în cadrul Campionatului Naţional de Pescuit Sportiv Staţionar + Feeder, competiţie ce a avut loc în perioada 26-28 mai la baza sportivă a FNPSR de la Orăştie din judeţul Hunedoara.

Prima zi din concurs a fost cea a antrenamentului oficial, în care a testat terenul, adâncimile, a văzut ce specii de peşti sunt, totul derulându-se în condiţii identice cu cele din competiţia oficială. Sâmbătă, 28 mai a început concursul propriu-zis, cu două ore în prealabil de pregătire a uneltelor.

“ În timpul acesta bineînţeles că mai tragi cu ochiul în stânga, în dreapta, să vezi fiecare ce poate să prindă”, a destăinuit Vasile Nagy, campion naţional la pescuit.

După terminarea concursului se cântăresc peştii.

“Nu contează ce fel de peşte prinzi, mai mare sau mai mic, important este să ai gramajul cât mai mare”, a precizat Vasile Nagy.

Selectat de patru ori pentru Campionatul Mondial

Chiar dacă acest titlu naţional este câştigat în premieră, pescarul lugojean a mai cochetat cu elita pescuitului românesc, fiind selectat de patru ori pentru Campionatul Mondial şi obţinând alte două titluri de vicecampion naţional.

“Înainte Divizia A era formată din 14 concurenţi. Şi atunci se făcea o selecţie din primii 14 pentru a se stabili cine merge la Mondiale. Trebuia să fii în primii cinci- şase pentru a face deplasarea la Mondiale, iar eu m-am menţinut mulţi ani pe aceste poziţii. Am luat parte la patru Campionate Mondiale, în Italia, în Ungaria, în Slovacia şi în ţările socialiste. Însă mă onorează acest titlu naţional, fiind singurul din carieră. Mă cunoaşte întreaga elită de competitori”, a adăugat campionul.

Pasiunea pentru pescuit- „boală” de familie

Paiunea pentru pescuit este o trăsătură de familie pentru Vasile Naghy. Fiica sa Cătălina este recunoscută pentru numeroaselor titluri naţionale obţinute. La fel şi cumnatul său Vasile Vultur este deţinător al titlului naţional. De asemenea fratele şi sora sa au fost împătimiţi ai acestui sport.

“Pe Cătălina am dus-o de mică la concurs. I-am insuflat boala aceasta, dar e o boală sănătoasă”, a spus zâmbind Vasile.

Însă succesul pe plan naţional şi internaţional presupune multă muncă şi sacrificii, pe care sportivul lugojean şi le-a asumat pentru a fi printre cei mai buni.

”Pregătirea pentru aceste concursuri importante se face cu multe sacrificii. Trebuie să ai foarte multe unelte ca să fii la un nivel internaţional şi asta implică bani mulţi cheltuiţi. Apoi se adaugă timpul dedicat pentru pregătire. Să nu mai vorbim de deplasari, în care de multe ori mergeam cu trenul şi îmi era foarte greu cu bagajele. Trebuie să fii ca oricare alt sportiv, să ai condiţie fizică. Trebuie să faci multe mişcări şi dacă nu eşti antrenat nu poţi să ai succes”, a încheiat Vasile Nagy.

sursa: cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *