Un nou dosar pe numele lui Sebastian Ghiță; acuzații de MITĂ în valoare de 50 de milioane de euro

Cumnatul lui Sebastian Ghiță, Cristian Anastasescu, a fost adus, luni, la DNA Ploiești pentru audieri. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, este vorba de un nou dosar deschis pe numele lui Sebastian Ghiță în care principalele acuzații sunt cele de dare mită, sumele vehiculate fiind de peste 50 millioane de euro. După Anastasescu, la DNA Ploiești a fost adus și directorul Teamnet, Bogdan Padiu.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, aducerea la audieri a cumnatului lui Sebastian Ghiță are legătură cu un nou dosar deschis pe numele omului de afaceri dat în urmărire generală de două luni, în care principala acuzație este legată de darea de mită, sumele vehiculate fiind de peste 50 mil. euro.

Este vorba despre o anchetă nouă a DNA Ploiești. Primul nume implicat în acest caz penal în care sunt cercetate fapte de corupție este Cristian Anastasescu. Luni dimineață acesta a intrat în biroul procurorului de caz care-l va audia.

Escortat de polițiști, Anastasescu a intrat în sediul DNA spunând doar că ”o să aflăm” de ce a fost adus în fața procurorilor anticorupție.

Cumnatui lui Sebastian Ghiță a mai fost audiat într-un dosar în care era cercetat penal cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu.

La scurt timp după cumnatul lui Sebastian Ghiță, la DNA Ploiești a fost adus și Bogdan Padiu, directorul Teamnet, firmă care în ultimii ani a câştigat mai multe contracte derulate din fonduri publice şi care a fost deţinută până în 2012 de fostul deputat Sebastian Ghiţă.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *