Un sofer beat care fugea de politisti s-a rasturnat cu BMW-ul distrugand si o alta masina

Accident de circulație, în noaptea de duminică spre luni, pe strada Fervenția din comuna Dumbrăvița. Un tânăr de 22 de ani s-a urcat beat la volan și s-a răsturnat cu BMW-ul, distrugând o mașină parcată regulamentar. Tânărul era urmărit de un echipaj de poliție, iar autoturismul său, spun oamenii legii, avea inspecția tehnică periodică expirată.

Tânărul în vârstă de 22 de ani circula la volanul unui autoturism BMW prin Dumbrăvița. Era în mașină cu doi prieteni, de 18 și 21 de ani, cu toții fiind din Giarmata. La un moment dat a fost observat de un echipaj mixt format dintr-un polițist și un polițist local, iar oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta pentru verificări. Șoferul însă nu a oprit și a luat-o la goană cu polițiștii pe urmele lui. A ajuns până pe strada Fervenția, acolo unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism Volkswagen parcat regulamentar.

Impactul a fost puternic, iar BMW-ul s-a răsturnat, însă nici unul dintre cei trei tineri aflați în interior nu a fost rănit. Șoferul a fost luat imediat în primire de polițiști, care l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul aparatului a fost de 0,23 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Mai mult, în urma verificărilor oamenii legii au stabilit că inspecția tehnică periodică a autoturismului BMW era expirată.

Tânărul de 22 de ani a fost sancționat cu 2.610 lei amendă și s-a ales cu permisul suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. De asemenea, polițiștii i-au retras și certificatul de înmatriculare al autoturismului.

sursa: tion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *