Unirea Principatelor sărbătorită pe ploaie, în Piaţa Victoriei din Lugoj

 Joi, 24 ianuarie, de la ora 11, pe o vreme neprietenoasă, cu ploaie persistentă şi frig, lugojenii s-au adunat în piaţa din faţa Primăriei pentru a sărbători, ca de fiecare dată în ultimii şase ani, Unirea Principatelor Române.

În scurtul său discurs ţinut pe treptele Primăriei, edilul şef Francisc Boldea a mulţumit celor care au înfruntat vremea nefavorabilă, pentru a fi prezenţi la eveniment, precum şi maestrului coregraf Puiu Munteanu, coordonatorul Ansamblului “Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

Peste o sută de dansatori de la Ansamblurile ”Lugojana” de seniori, juniori și copii au încins Hora Unirii, pe acordurile binecunoscute: ”Hai să dăm mână cu mână, cei cu ini­ma română,/ Să-nvârtim hora
frăţiei, pe pământul României!/ Iarba rea din holde piară! Piară duşmanii din ţară!/ Între noi să nu mai fie, decât flori şi armonie!”.

La aniversarea celor 160 de ani de la fondarea Staului Român, sub conducerea lui Cuza Vodă, au participat, printre alţii, comandantul Garnizoanei Militare Lugoj, col. Ion Teca, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, consilieri municipali etc.

O prezenţă deosebit de apreciată a fost cea a venerabilului profesor Nicolae Streian, veteran de război care a împlinit recent 95 de ani şi care a luptat la Păuliş, în al doilea Război Mondial, contra trupelor hortiste şi hitleriste aflate în retragere.

sursa: redesteptarea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *